Ansamblul „Alternances” (România)
Concert:
Ansamblul de percuție „Alternances” a fost fondat în anul 1993 de dl. Prof. Florian Simion.
Încă din primii ani de activitate, ansamblul și-a găsit recunoașterea în urma unor apariții precum cele de la Cluj, Botoșani, Chișinău, Bălți, Piatra Neamț și, bineînțeles, Iași.
În anul 2001 la invitaţia lui Marian Vaida, fost student al profesorului Florian Simion, ansamblul de percuţie Alternances a realizat un turneu în Germania, soldat cu reacții entuziasmante în presa germană.
De asemenea, ansamblul a susţinut concerte în Republica Moldova în cadrul Festivalului Internațional Mărțișor şi a colaborat cu orchestrele de cameră ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi a Sălii cu Orgă din Chişinău, culminând cu participarea la Festivalul Internațional George Enescu (2011). În prezent ansamblul de percuţie Alternances este coordonat de lect. univ. dr. Constantin Stavrat.
Repertoriul ansamblului de percuţie format din studenţi ai UNAGE Iași acoperă o arie foarte largă de creații, de la Bach și Mozart până la spectaculozitatea contemporană a unor lucrări originale în special din zona Americii.
De asemenea, o constantă a programelor ansamblului este interpretarea unor creații ale compozitorilor români de pe ambele maluri ale Prutului: Ede Terényi, Ciprian Ion, Ghenadie Ciobanu.
Multe dintre prelucrările incluse în repertoriul ansamblului de percuţie Alternances au fost realizate de către pianista Aurelia Simion.