Eduard Benedic

Bariton |  Din România

Eduard Benedic a absolvit Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, secția Canto clasic, la clasa lect. univ. dr. Lăcrămioara-Maria Hrubaru Roată.

A obținut premii la concursuri naționale și internaționale, printre care: Premiul I la Concursul Național de Interpretare „Elena Botez” (Piatra Neamț), ediția 2022; Premiul III la Concursul Național „Eduard Caudella” (Iași), ediția 2023; Premiul Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova în cadrul Concursului Internațional al Interpreților de Operă „Maria Cebotari” (Chișinău), ediția 2025; Premiul II (ediția 2023) și Trofeul secțiunii Canto (ediția 2025) la concursul „Elite Musicians International Competition” din Iași.

În 2023, a debutat pe scena Operei Naționale Române din Iași în rolul Malatesta din opera Don Pasquale de Gaetano Donizetti. În același an, a susținut o serie de recitaluri în cadrul proiectului Erasmus+, la Iași, Brașov, la Ateneul Român din București și în străinătate, la Padova, Roma și Palermo (Italia).

A susținut turnee în Elveția, Italia, Franța și Germania și a colaborat cu instituții muzicale din România, precum Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău și Filarmonica „George Enescu” din Botoșani. În prezent, este membru al Studioului de Operă „Lya Hubic” al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

A participat la masterclass-uri de tehnică și măiestrie vocală susținute de soprana Elena Moșuc, basul Orlin Anastassov, maeștrii Vlad Iftinca și Ugo Mahieux, soprana Olga Makarina și baritonul George Petean.

Află primul când sunt puse în vânzare următoarele bilete / abonamente Classix:

1 Step 1
keyboard_arrow_leftPrevious
Nextkeyboard_arrow_right
FormCraft – WordPress form builder

Abonează-te la Newsletter

1 Step 1
keyboard_arrow_leftPrevious
Nextkeyboard_arrow_right
FormCraft – WordPress form builder

Prin abonarea la newslettere vă exprimați acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679. De asemenea, vă exprimați acordul in sensul primirii de e-mailuri din partea organizatorilor. Vă puteți dezabona oricând.

Copyright © 2026 Classix Festival. All rights reserved.   |   Classix.ro   |   Cookie Policy   |   Politica de confidențialitate