Classix Festival a încheiat cea de-a treia ediție

În perioada 13 – 19 februarie 2022 la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri. 

Festivalul s-a desfășurat în format hibrid: cu participare fizică conform reglementărilor în vigoare (30% din capacitatea sălilor), însumând o prezență de 1.500 de persoane prezente la cele 8 concerte și cu oferirea posibilității de a urmări difuzarea live a evenimentelor. Peste 70.000 de persoane au urmărit transmisiunile online, iar acestea mai pot fi vizionate pe pagina de Facebook a festivalului până pe data de 31 martie 2022. 

Am fost încântați să contribuim la Festivalul Classix de anul acesta. A fost un adevărat privilegiu să avem șansa de a prezenta publicului din România mult apreciatul cvintet danezo-român «V Coloris», care reprezintă atât o mărturie puternică a bogatului nostru patrimoniu muzical, cât și un exemplu dinamic al creativității ce caracterizează colaborarea culturală dintre țările noastre.”, a menționat dl. Søren Jensen, Ambasador al Regatului Danemarcei în România. 

Concertele Classix au adus publicului o suită de premiere în sfera audițiilor, iar programul lor a înglobat și compoziții contemporane: Sofia Gubaidulina: Cvartetul de Coarde nr. 4 (1994), Marcus Paus: Sonata pentru vioară și pian (2020), Edvard Grieg / Ștefan Diaconu: Suita Lirică (2021), Doina Rotaru: Lumina (2021). Slávka Vernerová-Pěchočová, pianistă cehă invitată în cadrul festivalului, menționează: „un festival grozav, cu o organizare perfectă. O producție puternică … și cel mai important – muzicieni deosebiți și dispuși să lucreze la cote maxime”. 

Experiența sincretică a concertelor a fost augmentată de contribuția creativă a artiștilor vizuali: Daniel Mancaș (design de lumini și concept) și a video proiecțiilor realizate de: Andrei Cozlac, Silviu Apostol Luda, Marian Mina Mihai și Radu Marțin. 

Susținerea tinerilor artiști a continuat și în acest an, prin Classix in Art, cu sprijinul partenerului principal al festivalului, Kaufland România. Această componentă a cuprins 10 masterclass-uri unde au participat 56 de tineri muzicieni din toată țara, iar aceștia au avut ocazia să-și perfecționeze tehnicile de interpretare, ghidați de artiștii și profesioniștii invitați. Tot la această ediție, în cadrul conferinței de presă de la începutul evenimentului, Roxana Patricia Butucel, director general Classix Festival, în prezența Anna Katharina Scheidereiter – CSR Manager Kaufland România și Moldova, a anunțat și call-ul pentru bursele de susținere a artiștilor independenți, în valoare de 5.000 de euro, din perioada 1 martie 2022 – 31 martie 2022. 

Seria Classix in Focus a adus în program: expoziția de ilustrații „Eroinele” și un vernisaj organizat alături de Centrul Ceh București; o serie de 7 proiecții ale documentarului #newTogether realizat de Forumul Cultural Austriac; o prelegere pe tema femeilor compozitor din secolele 20 și 21 susținută de Astrid Kvalbein, rector al Academiei Norvegiene de Muzică; o dezbatere pe tema feminismului în muzica clasică, susținută de Cristian Lupeș (dirijor și managerul Filarmonicii de Stat Sibiu), Astrid Kvalbein (rector Academia Norvegiană de Muzică), Valentina Sandu-Dediu (profesor, muzicolog, pianistă) și moderată de Dragoș Cantea (pianist concertist și Director Artistic al Classix Festival). 

Ioana Brăilescu, manager proiect în cadrul Centrului Ceh București, relatează: „M-am simțit mai bine ca oricând la Iași la festivalul Classix, unde am fost întâmpinată de o echipă tânără, energică și entuziastă, pasionată de muzica clasică, dar și de prezentul în continuă schimbare. M-am bucurat să aud în introducerea concertului că muzica clasică nu este o artă a elitelor și să văd multe persoane tinere în public. Cu ocazia festivalului, am deschis la Casa Muzeelor expoziția Eroinele, care prezintă femei cehe și românce care au schimbat lumea. Expoziția poate fi vizitată până pe 16 martie”. 

În activitățile propuse de festival s-a aflat și un tur ghidat al orașului, organizat de Asociația Iași Travel în data de 19 februarie. Acesta a explorat tradiția muzicală a Iașului purtată prin obiectivele care au găzduit concertele și activitățile Classix 2022.