„Eroinele” își fac apariția în premieră la Iași

Iași, 11 februarie 2022 – Expoziția de ilustrații „Eroinele” ajunge pe 16 februarie 2022 la Iași în cadrul celei de-a treia ediții Classix Festival și va fi găzduită timp de o lună de zile de Casa Muzeelor. 

Classix Festival reunește peste 60 de artiști din 13 țări în perioada 13 – 19 februarie 2022 la Iași, având în program 8 concerte de muzică clasică, 7 proiecții de film, 10 masterclass-uri, o prelegere și o dezbatere. Tematica festivalului Classix din acest an gravitează în jurul feminismului și a instinctelor primare care ghidează ritmul și melodia: atât concertele, cât și evenimentele organizate sub umbrela Classix In Focus abordează aceste subiecte. 

Expoziția „Eroinele” va putea fi vizitată în mod gratuit, în perioada 17 februarie – 16 martie, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00, la Casa Muzeelor Iași. 

Vernisajul va avea loc miercuri, 16 februarie, de la orele 17:00, la Casa Muzeelor Iași din Str. Vasile Alecsandri nr. 6. Invitații manifestării sunt: Robin Ujfaluši, director al Centrului Ceh București; Irina Felea – activistă feministă, coordonatoare a campaniei „Absorbante pentru toate”; Corina Farcaș – manager comunicare Fundația Comunitară Iași; Viviana Gheorghian – membru al clubului Alecart. Evenimentul va fi prezentat de Nicoleta Dabija, muzeograf MNLR Iași.

Expoziția „Eroinele” este o celebrare a curajului, dedicării și perseverenței tuturor femeilor care au sfidat cu îndrăzneală normelele sociale ale vremurilor lor. Aceasta reunește portrete ale unor figuri marcante ale Cehiei și României, care au avut sau au în continuare contribuții importante în dezvoltarea progresului social, cultural, științific și economic. Scopul este de a trimite poveștile lor impresionante, dar și de a aduce un omagiu celor care au luptat pentru lumea pe care o cunoaștem astăzi – o lume în care libertatea și egalitatea sunt drepturi fundamentale, recunoscute pentru toate categoriile sociale. 

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când femeile cehe au obținut dreptul la vot, studenții Facultății de Design și Arte Ladislav Sutnar au realizat, sub îndrumarea Renátei Fučíková, o serie de ilustrații prin care se aduc un omagiu unor personalități importante din istoria Cehiei și celebrează reușitele tuturor acelor femei care au avut curajul să își urmeze propriul drum, într-o lume care refuză să le recunoască alte calități pe lângă cele materne. 

După lansarea sa la București, expoziția „Eroinele” a călătorit la Cluj-Napoca, Galați, Piatra-Neamț, ajungând anul acesta la Casa Muzeelor din Iași, unde vine în completarea expozițiilor din Muzeul Literaturii Române care pun în lumină contribuția femeilor în istoria culturii și a literaturii. 

Centrul Ceh este o organizaţie guvernamentală care promovează imaginea Republicii Cehe în România şi sprijină dezvoltarea relaţiilor ceho-române în toate domeniile culturii, ştiinţei, învăţământului, comerţului şi turismului. Evenimentele şi programele Centrului Ceh au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti, dar şi în restul ţării.

Accesul este permis conform reglementărilor sanitare în vigoare. 

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Partener principal: Kaufland România

Parteneri diplomatici: Ambasada Regală a Danemarcei la București, Ambasada Regatului Norvegiei în România

Parteneri culturali: Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Centrul Cultural German Iași, Institutul Francez Iași, Centrul Ceh

Parteneri strategici: Filarmonica de Stat „Moldova”, DAC Music Performance, Snyk Denmark, The Norwegian-Romanian Chamber of Commerce, Academia Norvegiană de Muzică

Parteneri instituționali: Episcopia Romano-Catolică Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași, Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Opera Națională Iași, Muzeul Literaturii Române Iași

Sponsor: Basware

Parteneri de promovare: Printco, WINK Public Multimedia, Ippu

Parteneri de ospitalitate: Volvo Nordic Cars, Cuptorul Moldovencei, Glazurai, GRAMMA, Vitamin Aqua, Bere Nemțeana, Hotel Unirea, Iași.Travel, Time Out

Parteneri de vestimentație: Chotronette, Seroussi

Parteneri media: TVR Iași, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Iași, VivaFM, Ziarul de Iași, Info Moldova, IQAds, Romania Journal, AGERPRES, Hotnews, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Observator Cultural, Liternet, Zile și Nopți, CVLTARTES, Revista Fashion Premium Magazine, Cărturești. Revista Timpul

***

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului „Investește în oameni!”. Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Website: www.classixfestival.ro 

Facebook: https://www.facebook.com/classixFestival/

Instagram: https://www.instagram.com/classixfestival/ 

Youtube: https://shorturl.at/louFW

***
Contact: media@classixfestival.ro