
Classix in Focus :: Tur Ghidat - Tradiția muzicală la Iași
- Sâmbătă, 04.03.2023, 10:00
- Piața Unirii, statuia lui Alexandru Ioan Cuza
A doua parte a traseului va fi Bulevardul pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt, în care autoritatea publică (Primărie, Finanțe, Banca Națională, Consiliul Județean) stau față în față cu autoritatea ecleziastică (Mitropolia Moldovei, Episcopia Catolică, Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi). Noua catedrală catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, va fi unul dintre popasurile noastre, devenită gazdă tradițională a deschiderii festivalului Classix.
Ultima oprire va fi la Palatul Culturii, unde în trecut s-au perindat menestrelii și trubadurii de curte ai fostului Palat Domnesc al capitalei Moldovei, iar astăzi găzduiește evenimente tradiționale de muzică clasică, atât în foaier (holul de onoare) cât și în sala Henri Coandă, vechea curte cu juri a Palatului de Justiție. Vom încheia turul pe acordurile Horei Unirii ale lui Flechtenmacher, redate de clopotele turnului Palatului.