Lirism și sensibilitate regală în „Ecourile Intime” interpretate la Classix

Programul celei de-a patra zi a Classix Festival a fost alcătuit din două evenimente: sesiunea de discuții online „Classix in Focus: Steinway & Sons: Business, Tradition, Innovation” alături de Gisle Daus, manager general al Steinway Piano Gallery Oslo, moderată de Dragoș Cantea și concertul „Ecouri Intime” susținut de chitaristul francez Rémi Jousselme în Aula Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași – una dintre bijuteriile academice și arhitecturale din Iași cu un decor regal, bogat ornamentat, dar echilibrat pentru ascultător. 

Concertul „Ecouri Intime” a fost difuzat live pe paginile organizatorilor și a avut peste 3000 de vizualizări ale transmisiei în timpul concertului, iar în Aula Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași au participat fizic în public 30% din capacitatea locurilor, în conformitate cu reglementările locale actuale. 

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Institutului Francez din România la Iași, iar Muriel Augry-Merlino, directoarea Institutului Francez din România la Iaşi, a declarat: „Institutul Francez din România la Iaşi are bucuria de a-i ura bun venit în oraşul nostru artistului Rémi Jousselme. Este o plăcere pentru noi să ne asociem proiectului Classix Festival şi subliniem angajamentul cultural şi dinamismul acestuia. În această perioadă complicată, a susţine cultura nu este un demers uşor, dar încercăm să ne direcţionăm toate eforturile în acest sens. 

Suntem convinşi că accentele de chitară ale acestui muzician polivalent vor face publicul să pună între paranteze situaţia actuală şi îl vor introduce într-o atmosferă de primăvară a dorinţelor, după cum sună de altfel şi tematica Primăverii Poeţilor, eveniment organizat în această perioadă de Institutul Francez din întreaga lume.” 

Rémi Jousselme este în prezent profesor la Conservatorul din Tours, Franța, și la Colegiul pentru Artă și Design ISDAT din Toulouse. Are numeroase apariții ca solist sau muzician de cameră mai ales în Europa și Asia, și cântă pe o chitară Vicente Carrillo cu corzi Savarez. Este câștigătorul faimosului concurs Printemps de la Guitare din Belgia și este un artist foarte activ în sfera muzicii contemporane.

Compozițiile interpretate de chitaristul francez în cadrul concertului susținut la Classix poartă un entuziasm nostalgic pentru obiceiurile și sensibilitățile timpurilor trecute și au un caracter meditativ. Din programul concertului au făcut parte: Joaquin Rodrigo: Tiento Antiguo, Joaquin Turina: Ràfaga, Jacques Duphly: La Forqueray, La De la Tour, Rondeau Tendre, La Millettina, Maurice Ravel: Pavane pour une infante défunte și Federico Mompou: din “Suita Compostelana”: Prelude, Coral, Canción, Muñeira. 

Seria Classix-In-Focus din acest an a fost sprijinită cu generozitate de Camera De Comerț Norvegiano-Română, Ambasada Regatului Norvegiei în România și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Sesiunea desfășurată alături de Gisle Daus poate fi vizionată în continuare online

Programul festivalului continuă astăzi cu concertul de final al acestei ediții, Classix In Perpetuum, în sala Henri Coandă a Palatului Culturii din Iași. Evenimentul va fi difuzat live pe paginile de Facebook ale organizatorilor începând cu orele 19:00.