Misticism și efervescență #Classix, în valuri de aplauze

A treia zi de Classix Festival a adus un omagiu și o celebrare tangoului și a celui care a îmbogățit irevocabil repertoriul genului: Astor Piazzolla. Într-o ediție desfășurată sub egida timpului și a ritmului, trăsăturile sud-americane aduc un plus de culoare și intensitate; iar când trăirile și pasiunea tango-ului se întrepătrund cu elemente de jazz și aristocrație pragheză, rezultatul este un duo efervescent și original.

Cu susținerea Centrului Ceh București, artiștii invitați în cadrul concertului au fost Kristina Vocetková – violoncel și Milan Řehák – accordeon. Concertul „Tango Vs. Jazz” a fost difuzat live pe paginile organizatorilor și a avut 5700 de vizualizări ale transmisiei în timpul concertului de pe întregul mapamond, iar în foaierul Palatului Culturii au participat fizic în public 30% din capacitatea locurilor, în conformitate cu prevederile scenariului galben în care operează Iașul. 

Au fost interpretate șase compoziții ale argentinianului Astor Piazzolla, al cărui aniversare de 100 de ani de la naștere este marcată în 2021. Libertango, Milonga del Angel, Oblivion, Le Grand Tango, Ave Maria, Escualo, alături de Graciela Y Buenos Aires și Milontan a lui José Bragato au alcătuit programul pasional al serii de 16 martie la Iași, program aflat la granița muzicii clasice cu jazz-ul și inspirat de tango.  

Kristina Vocetková este în prezent studentă postuniversitară la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, Ungaria, la clasa prof. Onczay Csaba. Este câștigătoare a numeroase concursuri, precum Concursul Internațional Anton Rubinstein (Germania), Concursul Fundației Bohuslav Martinů (Republica Cehă), Concursul Internațional de Violoncel Liezen (Austria) sau Concursul Rudolf Matz (Croația).

Milan Řehák (n. 1994) este în prezent unul dintre cei mai notabili acordeoniști cehi, absolvent al conservatorului din Praga și al Colegiului Regal de Muzică din Stockholm. Este laureat al multor concursuri internaționale de acordeon (Croația, Italia, Germania, Cehia, Rusia). Repertoriul său solo include compoziții originale de acordeon, lucrări baroce, transcrieri de virtuozitate și aranjamente populare. A lansat oficial 6 CD-uri. În afară de acordeon și interpretare, Milan este pasionat de producția media, pictură și natură.

Sesiunea „Classix in Focus :: Nordic Cultural Entrepreneurship” desfășurată online a fost moderată de Dragoș Cantea, iar invitatele panel-ului au fost Anna Ranczakowska, lider al rețelei scandinave Act-in-Art în Talinn și Eline Melgalvis, consilier cultural al Fundației Dextra a DNB Sparebankstiftelsen în Oslo. Această dezbatere a fost realizată cu sprijinul Ambasadei Regatului Norvegiei în România, Camera de Comerț Norvegiano-Română și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. 

Programul festivalului continuă astăzi cu două evenimente: sesiunea online „Classix In Focus: Steinway and Sons: Business, Tradition, Innovation”, de la orele 13:00 și cu concertul „Ecouri Intime” desfășurat în Aula Bibliotecii Tehnice „Gh. Asachi” din Bulevardul Copou, începând cu orele 19:00. Accesul la concert se face prin Sala Pașilor Pierduți. Evenimentele vor fi difuzate live pe paginile de Facebook ale organizatorilor.