Programul concertelor Classix Festival 2023

 

Iași, 17 februarie 2022 – În perioada 26 februarie – 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.

Programul acestui an este conturat în jurul tematicii de Metamorfoză și a felului în care, într-o eră a schimbării constante, urcușurile și coborâșurile vieții ne oferă o altă înfățișare de fiecare dată. Societatea evoluează, artiștii se reinventează, oamenii se adaptează. Muzica ne însoțește în tot acest periplu al metamorfozei interioare. Classix 2023 e gata să scoată la iveală progresul creator, puterea de apreciere și curajul emoțional. 

În trecut sunt sădite grăunțele viitorului – ‘The Past presents the Future’, după cum spune titlul unuia dintre concertele ediției 2023 ale Classix Festival. Echipei Classix Festival nu-i este teamă să experimenteze formule inedite concertistice și de întâlnire cu publicul, o bucurie și o pasiune pentru ceea ce este original pe care le împărtășește și Forumul Cultural Austriac. Am avut onoarea să însoțim fiecare ediție Classix de până acum și să oferim spectatorilor nu numai proiecte muzicale de primă mână, ci și alte tipuri de produse culturale neașteptate, care au completat oferta de concerte. Anul acesta, tânăra harpistă austriacă Sophie Steiner se alătură unui ansamblu multicultural al cărui program muzical surprinzător vă va face să călătoriți cu dezinvoltură din trecut până în viitor. Un program ce amintește de opera rafinată a unuia dintre cei mai celebri pictori austrieci din toate timpurile, despre viața căruia veți putea afla mai multe într-o expoziție-surpriză. Pentru că din trecut până în viitor e doar un pas!”, menționează Andrei Popov, directorul adjunct al Forumului Cultural Austriac. 

Programul concertelor 

Duminică, pe 26 februarie, de la orele 19:30, are loc la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioara Maria, Regină” din Iași concertul Natura Viva. Anotimpurile lui Vivaldi se vor auzi sub arcușurile Orchestrei de Cameră a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași, a violonistei Hyeyoon Park și sub bagheta dirijorului Vlad Vizireanu.

Concertul Balkan Spirit va avea loc luni, pe 27 februarie, începând cu orele 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Iași. Spectatorii vor asculta selecții din „Nuit Minimaliste” și „All Strings Attached” ale tânărului compozitor Andrei Irimia, precum și lucrări semnate de Trevino, Mancini, Živković, Séjourné și Varèse – în interpretarea: Andrei Irimia (pian), Răzvan Păun (vioară), Thibault Solorzano (violoncel), Petre Florentin Gîscă (dirijor), Bucharest Percussion Ensemble și Ansamblul „Alternances” Iași. 

Romantic Rendez-Vous este concertul programat marți, pe 28 februarie, de la orele 19:00, în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii Iași. Ansamblul Esbjerg și pianista Natacha Kudritskaya vor interpreta Beethoven, Dohnányi și Brahms. 

Cel de-al patrulea concert al festivalului, Innuendo, va avea loc miercuri, pe 1 martie, începând cu orele 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Iași. Ansamblul Esbjerg, pianistul Dragoș Cantea, violonista Hyeyoon Park, violistul Cristian Andriș și violoncelistul Wen-Sinn Yang au pregătit un program semnat Tarrodi, Bruun, Steingrimur, Tarkiainen și Brahms. 

Joi, pe 2 martie, de la orele 19:00, are loc concertul Mystic Tales la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași. În primă audiție absolută spectatorii vor asculta „Elven Songs” a compozitorului norvegian în rezidență Martin Romberg – o lucrare compusă în elvish și inspirată din universul „Lord of the Rings” a lui Tolkien. Celelalte lucrări care alcătuiesc programul concertului le aparțin lui Weinberg, Schnittke și Lutosławski. Artiștii care vor interpreta pe scenă sunt: violonista Maria Sławek, soprana Susanna Wolff și pianiștii Piotr Sałajczyk, Grace Jee Eun Oh și Florent Mourier. 

Concertul The Past Presents the Future ne aduce vineri, pe 3 martie, din nou la Palatul Culturii, dar în foaier de această dată. Începând cu orele 19:00, harpista austriacă Sophie Steiner și MoldoDuo, alcătuit din flautistul Ștefan Diaconu și acordeonistul Radu Rățoi vor interpreta Piazzolla, Hindemith, Corri-Dussek, Sciarrino, Kusyakov, Renié,  alături de o serie de surprize ce vor prezenta modul de propagare al sunetului. 

Ultima zi a festivalului, 4 martie, găzduiește două concerte la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași. De la orele 16:30 are loc concertul cu muzică de film Long Story Short, iar în cadrul acestuia spectatorii se vor putea bucura de lucrări din Harry Potter, Lista lui Schindler, Războiul Stelelor, Nașul, La Vita e Bella și multe altele. Recitalul de muzică de film e susținut de: Dragoș Cantea (pian), Roberto Salavaio (bayan), Laurențiu Busnea (vioară), Alexandru Timilie (vioară), Ilinca Sbanțu (violă), Viorel Călin (violoncel) și Mircea Bârzu (contrabas). Programul concertului e completat de „Cântecul Lebedei” a lui Schubert, într-o adaptare total inovatoare și multi-gen (jazz, flamenco, rock, printre altele), în interpretarea norvegienilor Frank Havøy (bariton) și Gunnar Flagstad (pian).

Încheierea festivalului are loc sâmbătă, pe 4 martie, de la orele 20:00, la Teatrul Național Iași. Concertul Imaginarium aduce împreună două universuri inspirate de lumea literară și vizuală: Poemata Minora a compozitorului Martin Romberg, inspirată din scrierile lui H.P. Lovecraft și „Mustața lui Dali și alte culori” compusă de ieșeanul Paul Pintilie și inspirată din pictoromanul scris de Lucian Dan Teodorovici și ilustrat de artistul Felix Aftene. Programul debutează cu Preludiu la unison din suita pentru orchestră nr. 1 în do major a lui George Enescu. Vor interpreta violonistul Sabin Penea, Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a UNAGE Iași și Orchestra Națională de Tineret a Moldovei. 

Classix in Focus 

Seria Classix in Focus pune în perspectivă o serie de aspecte strâns legate *sau nu* de muzica clasică în contextul contemporan și în raport cu o suită de paradigme aflate într-o continuă evoluție. În cadrul acestei ediții vor fi abordate subiecte precum: viitorul muzicii clasice, compoziția ca mod de viață, managementul cultural și rolul diplomației culturale. 

Luni, 27 februarie, de la orele 14:30 va avea loc la Casa Balș, sala „Eduard Caudella” panel-ul intitulat Viitorul Muzicii Clasice, iar invitații acestuia sunt: Florin Estefan (manager al Operei Naționale Române Cluj-Napoca), Cristina Uruc (manager Artexim și Festivalul Enescu), Cristian Andriș (director artistic Romanian Chamber Orchestra) și Dragoș Cantea (director artistic Classix Festival). Discuția va fi moderată de Cătălin Sava, jurnalist cultural și director TVR Iași. 

Marți, 28 februarie, de la orele 11:00 va avea loc panel-ul Managementul Cultural la Palatul Braunstein, alături de:  Alin Vaida (director Jazz in the Park / Music Gallery), Peter Amstrup (board of directors Eurosskills 2025), Cristian Andriș (director artistic Romanian Chamber Orchestra), Gabriella Bergman (director Esbjerg Ensemble) și Anca Lupeș (președinte RAW Music, fondator Mastering the Music Business și manager cultural). 

Panel-ul Compoziția ca mod de viață va avea loc miercuri, 1 martie, de la orele 11:00, la Palatul Braunstein. Invitați în cadrul discuției sunt: Martin Romberg (compozitor în rezidență la Classix Festival 2023), Alexei Țurcan (compozitor, interpret, producător, inginer de sunet), Paul Pintilie (compozitor, profesor, pianist) și Ștefan Diaconu (aranjor, compozitor, flautist). Discuția va fi moderată de Ilinca Ghișoiu (booking & management la Overground Music). 

Rolul modern al diplomației culturale este dezbaterea programată joi, 2 martie, orele 11:00, la Palatul Braunstein, alături de: Andrei Popov (Forumul Cultural Austriac), Vincent Henry (Institutul Francez Iași), Anna Nicolau (Institutul Polonez) și Robin Ujfaluši (Centrul Ceh București). Discuția va fi moderată de Teodor Moga (UAIC). 

Despre Noi moduri de interpretare a muzicii clasice ne povestesc Frank Havrøy și Gunnar Flagstad, de la Academia Norvegiană de Muzică, sâmbătă, pe 4 martie, de la orele 11:00, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. 

Cea de-a patra ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 26 februarie – 4 martie 2023,  reunind peste 90 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 18 țări la Iași în cadrul a 8 concerte, 68 de masterclass-uri, paneluri și dezbateri, proiecții de film, vernisaje și multe alte activități conexe. Concertele vor fi difuzate live pe pagina de Facebook a Classix Festival și a partenerilor, iar biletele și abonamentele la festival pot fi achiziționate online

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Partener Principal: Kaufland România

Parteneri Culturali: Institutul Polonez, Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural German, Institutul Francez Iași, Centrul Ceh București, Goethe Institut

Parteneri Instituționali: Episcopia Romano-Catolică Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Filarmonica de Stat „Moldova”, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Muzeul Literaturii Române Iași

Parteneri de ospitalitate: Vitamin Aqua, Gramma, Hotel Unirea, Time Out, Noir Coffee Roasters, Nourora, Silva, Cuptorul Moldovencei, Volvo Nordic Cars, Iași Travel, Bumbu XO

Parteneri de promovare: Printco, IPPU, Wink

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Iași, Viva FM, Radio HIT, Radio Clasic, Iqads, Presshub, Spotmedia, Ziarul de Iași, Cărturești, Ziarul Metropolis, Suplimentul de cultură, Liternet, life.ro, Observatorul Cultural, Bookhub, Revista Golan, Aici a stat, Fashion Premium Magazine, Timpul

***

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Website: www.classixfestival.ro 

Facebook: https://www.facebook.com/classixFestival/

Instagram: https://www.instagram.com/classixfestival/ 

Youtube: https://shorturl.at/louFW

***

Contact: media@classixfestival.ro

Află primul când sunt puse în vânzare următoarele bilete / abonamente Classix:

1 Step 1
keyboard_arrow_leftPrevious
Nextkeyboard_arrow_right
FormCraft – WordPress form builder

Abonează-te la Newsletter

1 Step 1
keyboard_arrow_leftPrevious
Nextkeyboard_arrow_right
FormCraft – WordPress form builder