Patricia Brohanschi

Classix in Focus:

Roxana Patricia Brohanschi este născută la Iași, are 31 de ani și se declară o umanistă convinsă, fiind masterandă în Relații Publice și Publicitate, Managementul Resurselor Umane în 2015, licențiată în Comunicare și Relații Publice la Universitatea ,,A. I. Cuza” Iași în 2013 și absolventă a Colegiului Național ,,V. Alecsandri” Iași – clasa de bilingv germană în 2010.

La 23 de ani a ales calea antreprenoriatului cultural, odată cu Showberry, un start-up finanțat cu 25.000 de euro din fonduri europene. Membru AROC, Showberry este unul dintre principalii promotori de evenimente din Nord Estul României, reprezentând un motor regional al promovării artiștilor de muzică underground, rock, clasică sau jazz. În 2016 compania a devenit partenerul local Street Food Festival, iar în 2018 a fost organizatorul local ALTorchestra.

În 2016 Patricia a devenit fondator și director al festivalului Rocanotherworld, fiind implicată în paralel în evenimente de anvergură, în 2017 fiind responsabilă de invitații de la serile de gală FILIT Iași, iar din 2017 până în 2020 fiind parte din echipa de User Experience la Neversea și Untold.

Începând din 2018 preia președinția și managementul general al Asociației Industrii Creative, dezvoltând peste 6 proiecte diferite cu impact cultural, educațional și social.

Începând din 2019 este co-fondator și director Classix Festival, o aventură clasică contemporană, iar din 2021 a pus bazele unui nou proiect cultural – Sinestezia – un festival pilot al experiențelor senzoriale și a fuziunii artelor.

Toate acestea întregesc parcursul natural început încă din copilărie, prin implicarea în piese de teatru, participarea în corul Catedralei Romano – Catolice din Iași, frecventarea cursurilor de dans irlandez, step și dansuri de caracter timp de 9 ani,  alături de prezența în consiliul școlii și implicarea activă în activitățile extrașcolare și de voluntariat.

Pasionată de schimbul de experiență, a frecventat 6 schimburi culturale Erasmus + pe teme creative și își dorește dezvoltarea a astfel de inițiative și pentru Asociația Industrii Creative.

Află primul când sunt puse în vânzare următoarele bilete / abonamente Classix:

1 Step 1
keyboard_arrow_leftPrevious
Nextkeyboard_arrow_right
FormCraft – WordPress form builder

Abonează-te la Newsletter

1 Step 1
keyboard_arrow_leftPrevious
Nextkeyboard_arrow_right
FormCraft – WordPress form builder