Bogdan Ștefan Trîmbaciu
Classix in Focus:
Bogdan Ștefan Trîmbaciu este directorul Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerul Culturii, precum și promotorul Festivalului Posada Rock.
Are o experiență solidă de peste 20 de ani, la nivel național și european, în domeniul politicilor privind patrimoniul cultural, precum și în finanțarea activităților de conservare, restaurare și promovare a patrimoniului cultural și a investițiilor în sectorul cultural.
Înțelegând necesitatea protejării și conservării imensului patrimoniu cultural al României, precum și importanța utilizării fondurilor externe disponibile pentru investiții în domeniul cultural, domnul Trîmbaciu și-a folosit viziunea și abilitățile manageriale pentru a dezvolta Unitatea de Management a Proiectului, o entitate de referință care a implementat o varietate de proiecte și programe.
Cu sprijinul unui număr mare de experți și profesioniști coordonați de domnul Trîmbaciu, aproape un miliard de euro a fost investit în restaurarea monumentelor istorice, promovarea patrimoniului cultural, educația culturală, antreprenoriatul cultural și alte inițiative strategice.
Domnul Trîmbaciu este, de asemenea, coordonatorul Biroului Europa Creativă și al punctului național de contact pentru Noul Bauhaus European în România și este implicat în majoritatea schemelor de finanțare disponibile pentru cultură.